30 mai 2013

Torta Barozzi

Torta Barozzi este ”simbolul dulce” al oraselului Vignola (Emilia Romagna), locat in apropiere de Modena. Este un desert celebru a carui poveste se leaga de vestitul patiser Eugenio Gollini, fondatorul patiseriei ”Caffe Pasticceria Gollini”, deschisa in centrul istoric al Vignolei in anul 1884. Daca ajungeti in apropiere, un scurt popas este binevenit caci atmosfera calda si nota retro a locului va pot oferi amintiri deosebit de frumoase. In plus in locul acesta ”Torta Barozzi” se pregateste exact asa cum se pregatea acum foarte multi ani, dupa reteta originala pastrata secreta de catre familia Gollini si transmisa din generatie in generatie membrilor acesteia. Secretul desertului nu consta in lista ingredientelor (acestea sunt specificate pe cutiile ambalajelor) ci in proportia acestora precum si in modul de coacere. Toate acestea fac din ”Torta Barozzi” un desert unic din punct de vedere al gustului si aromei.

”Caffe Pasticceria Gollini” este celebra pentru doua deserturi delicioase, ”Torta Barozzi” si ”Torta Muratori”, denumite astfel in amintirea a doua personalitati ilustre: arhitectul Jacopo Barozzi (numit Il Vignola datorita locului nasterii sale) si istoricul Ludovico Antonio Muratori. 

Cu multi ani in urma Eugenio Gollini a dorit sa realizeze un desert care sa devina cunoscut pretutindeni in lume si sa ii aduca astfel celebritatea (atat lui cat si familiei sale). Rodul muncii sale a fost un desert denumit initial ”Torta nera” (datorita culorii sale foarte inchise) si redenumit apoi ”Torta Barozzi” (in anul 1907, cand se sarbatoreau patru secole de la nasterea lui Jacopo Barozzi).

Reteta a fost imbunatatita zilnic de catre Eugenio Gollini (tinand cont si de opiniile clientilor sai) din dorinta de a rezulta un desert al carui gust sa fie unic. Se pare visul lui Eugenio Gollini s-a implinit caci desertul sau este cunoscut astazi in toata lumea iar gustul sau este exact asa cum si-a dorit: desavarsit. Nu este cel mai aspectuos desert insa cu siguranta este unul dintre cele mai bune pe care le-am mancat vreodata. La suprafata si la baza desertului se formeaza dupa coacere o crusta subtire, crocanta insa interiorul ramane moale, usor umed si se topeste in gura.

Reteta pe care am pregatit-o eu este una dintre cele mai apreciate si mai frecvent pregatite de catre gospodinele din Vignola (exista si o varianta cu mascarpone, depinde de aprecierea si de gustul fiecaruia).

Am folosit o tava cu dimensiunile 29 x 4 x 20 cm.

INGREDIENTE:
  • 250 g ciocolata de calitate superioara (eu am folosit ciocolata 52% cacao) taiata bucatele
  • 80 unt la temperatura camerei (moale insa nu topit) taiat bucatele
  • 100 g migdale macinate
  • zatul de cafea obtinut in urma unei portii de cafea espresso
  • 4 oua
  • 150 g zahar
  • 1 paharel cu rom
  • un praf de sare
MOD DE PREPARARE:
  • Se pun intr-o oala la foc mic ciocolata si untul amestecand continuu cu o lingura din lemn pana amestecul dobandeste o consistenta cremoasa, omogena. Se adauga zatul de cafea, amestecand continuu timp de 2 - 3 minute, la foc minim. Se lasa amestecul sa se raceasca amestecand periodic.
  • Se separa galbenusurile de albusuri. Galbenusurile se mixeaza foarte bine cu zahar. 
  • Se adauga romul si se mixeaza amestecul in continuare.
  • Se adauga migdalele si se mixeaza compozitia in continuare pana se obtine un amestec omogen.
  • Se incorporeaza treptat amestecul de ciocolata si unt amestecand usor cu ajutorul unei spatule.
  • Se mixeaza albusurile la viteza mare cu un praf de sare pana se obtine o spuma consistenta.
  • Se incorporeaza treptat albusurile prin rasturnare (de jos in sus), nu prin amestecare.
  • Se tapeteaza tava cu hartie pentru copt.
  • Se pune in tava compozitia pregatita.
  • Se coace la 180 grade C timp de 20 de minute.
  • Se lasa sa se raceasca putin in tava apoi complet pe un gratar, la temperatura camerei.
  • Se portioneaza dupa racire.

Va doresc zile frumoase alaturi de cei dragi!

2 comentarii:

  1. Questa torta e` meravigliosa! Bravissima ♥

    Dani

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur mult sa stiu ca iti place. A fost unul dintre cele mai gustoare deserturi pe care le-am pregatit. Te pup si iti multumesc.

      Ștergere