9 ianuarie 2012

Desert cu cacao si ciocolata

Inevitabil, in timpul pregatirilor pentru sarbatori, va raman resturi de pandispan, de napolitane (ceea ce ramane dupa ce s-au mancat bucatelele propriu-zise), de biscuiti, etc. Le puteti folosi pentru astfel de prajiturele care se pregatesc foarte repede si nu necesita coacere.

Reteta aceasta apartine Ecaterinei Teisanu si este publicata in cartea acesteia ”Carte de dulciuri” (cartea a aparut in anul 1960 si a fost a bunicii mele). Reteta se regaseste in aceasta carte cu titlul ”Cartofi (din resturi de prajituri)”.

Autoarea retetei modeleaza compozitia sub forma unor cartofi mititei si sugereaza ca varfurile incoltite ale acestora sa fie realizate din bucatele de miez de nuca fixate in aluat. Eu am preferat (din lipsa de timp) o modelare mai rapida si am redenumit reteta ”Desert cu cacao si ciocolata”.

INGREDIENTE:
  • 250 g resturi de pandispan, chec, napolitane, biscuiti, etc macinate fin
  • 210 g zahar
  • 300 ml apa (reteta originale foloseste 345 ml apa)
  • 20 ml rom
  • 125 g miez de nuca maruntit
  • 6 linguri cu cacao proaspat cernuta (numai 3 linguri cu cacao se folosesc pentru compozitia in sine)
  • 110 g unt la temperatura camerei, moale insa nu topit (reteta originala foloseste 125 g unt)
  • 1 sticluta cu esenta de vanilie
  • 1 - 2 linguri cu ciocolata rasa marunt pe razatoare
MOD DE PREPARARE:
  • Se fierbe un sirop din apa, zahar si esenta de vanilie. Se lasa siropul sa se raceasca.
  • Se adauga siropului rece, resturile de pandispan, chec, biscuiti, napolitane si 3 linguri cu cacao, amestecand toate ingredientele pana la obtinerea unui amestec omogen.
  • Untul se mixeaza (folosind paletele spiralate) pana devine spumos si se adauga amestecului pregatit anterior, amestecand toate ingredientele pana la obtinerea unei compozitii omogene.
  • Se adauga nucile maruntite si se amesteca ingredientele pana la obtinerea unui amestec omogen. autoarea retetei mentioneaza ca se poate adauga la final pesmet fin, pentru obtinerea unei consistente optime (pentru a evita adaugarea pesmetului am redus putin cantitatea de apa si unt.
  • Compozitia obtinuta se pastreaza la rece peste noapte (timp in care devine consistenta, potrivita pentru modelare).
  • Din compozitia obtinuta se modeleaza mici sfere cu ajutorul palmelor.
  • Sferele modelate se tapeteaza cu cacao. Se decoreaza cu ciocolata rasa marunt pe razatoare.
  • Desertul se pastreaza la rece pana inainte de servire.

VA DORESC ZILE FRUMOASE ALATURI DE CEI DRAGI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu