25 martie 2013

O cunoasteti pe Antonietta Meo (Nennolina) ?

Am inceput sa scriu despre Antonietta, cu gandul ca in acest mod, cei care cunosc existenta ei isi vor readuce aminte de ea iar cei care nu stiau pana in acest moment nimic despre viata ei, vor putea avea astfel cateva repere. Parintele Amedeo Maria Riccardi povesteste despre Nennolina cu aceste cuvinte: ”Incep sa scriu despre Nennolina ca o persoana care a invatat cum sa o iubeasca, chiar daca nu a ajuns niciodata sa o cunoasca”.


Am inceput ”sa o cunosc” (la figurat evident) pe Antonieta intr-o zi in care am gasit fotografia ei intr-o carte. Am asteptat cu bucurie si cu emotie in acelasi timp vizita la Basilica di Santa Croce in Gerusaleme din Roma. Este atat de multa ”Caldura si Lumina” in capela Antoniettei, o liniste aparte care face locul acela sfant mai mult decat special. Am revenit la biserica aceea ori de cate ori a fost posibil (din cate imi amintesc, nu trecea nici o saptamana fara sa vizitez de cateva ori acel loc). Intr-una din zile o doamna, angajata a bisericii, a venit sa ma intrebe daca scriu o carte despre Antonietta si daca imi poate oferi o documentatie suplimentara. Mi-as fi dorit cu siguranta sa scriu despre Antonietta insa in vremea aceea timpul meu era foarte limitat si ma asteptau la scurta vreme examene grele. Sunt multumita ca astazi, in asteptarea sfintelor sarbatori de Paste pot sa va povestesc despre ea (fie chiar si in ”cateva cuvinte”) pentru ca Antonietta nu merita sa fie uitata. Daca va fi canonizata, Antonietta Meo va fi cea mai tanara sfanta din istoria bisericii catolice.


Antonietta Meo s-a nascut in 15 decembrie 1930, la Roma, intr-o familie de oameni credinciosi, Michele si Maria Meo. Casa in care locuiau sotii Meo impreuna cu cele doua fiice Margherita si Antonietta, se afla in apropiere de Basilica di Santa Croce in Gerusaleme. Povestea spune ca familia Meo avusese patru copii insa Carmela si Giovanni se stinsesera din viata la varste fragede.

Oamenii isi amintesc despre micuta Antonietta ca fiind o fetita deosebit de inteligenta, vesela, si foarte afectiva. Era deosebit de credincioasa (de mica a facut parte din Asociatia Actiunea Catolica), impartea adesea mancare celor saraci, stia sa ceara iertare ori de cate ori simtea ca greseste si avea intotdeauna vorbe bune pentru fiecare dintre cei din jurul ei.

Intr-o zi Antonietta a cazut lovindu-si genunchiul. Fiind consultata de medici i s-a pus un diagnostic sever care a impus amputarea gambei stangi. De atunci Nennolina a purtat o proteza ortopedica grea insa vivacitatea ei a ramas aceeasi. Odata cu aparitia suferintelor, Antonietta nu s-a schimbat  iar rugaciunile ei s-au inmultit (ea a vazut in amputarea gambei un sacrificiu pe care l-a dedicat cu toata inima lui Isus, pentru converirea celor pacatosi si si-a purtat durerea cu bucurie spunand ca in acest mod poate fi mai aproape de Dumnezeu). In perioada de suferinta a dictat mamei sale si a scris peste o suta de scrisori adresate lui Isus, Fecioarei Maria, lui Dumnezeu Tatal, Sfintei Tereza, Sfintei Agnes, documente despre care teologii au declarat ulterior ca sunt extraordinare si ca au un sens esoteric ascuns. Scrisorile ei dezvaluie o viata de un puternic misticism si o gandire teologica uimitoare care adesea se ascunde in spatele unor fraze simple. In 26 martie 1937, chinuita de suferinte si de proteza grea, Antonietta scrie intr-o scrisoare adresata lui Isus: ”Fiecare pas pe care il fac este un cuvant de dragoste.”


Desi medicul care o ingrijea intrevedea o speranta, cu zece zile inainte de a se stinge Antonietta le-a spus celor apropiati cu exactitate momentul in care suferinta ei se va incheia, mentionand ca ”au mai ramas mai putin de zece zile (mai exact vor lipsi 11 ore pentru ca cele 10 zile sa se implineasca)”. Desi in perioada aceea Antonietta avea suferinte cumplite, a gasit de fiecare data cuvintele necesare pentru a-i consola pe cei apropiati. Intr-o zi privind suferinta tatalui ei, Antonietta ii spune: ”Tata, durerea este ca si stofa, cu cat este mai puternica, cu atat are valoare mai mare”.

Tatal Nennolinei si-a amintit ca intr-o seara au intarziat sa spuna rugaciunile. Pentru ca devenise nelinistita a rugat-o sa se odihneasca. Nennolina, cu ultimele puteri i-a spus: ”Rugaciunile avem nevoie sa le spunem mereu”. Desi tatal i-a promis ca va spune toate rugaciunile in locul ei, Antonietta a insistat sa le rosteasca ea insasi (tatal ei a inceput sa spuna rugaciunea iar ea l-a urmat cu un efort vizibil). La un moment dat Antonietta i-a spus: ”Tata, eu nu mai pot, continua tu sa te rogi, eu te voi urma cu mintea”. Cu cateva ore inainte de a se stinge, Nennolina i-a spus mamei sale: ”In cateva ore voi muri. Nu voi mai suferi si tu nu trebuie sa mai plangi. Trebuia sa mai traiesc cateva zile insa Sfanta Tereza a spus: Destul!”.

Dupa suferinte grele, Nennolina a murit la 3 iulie 1937 intr-o clinica din Roma, insa faima Ei de sfanta s-a raspandit pretutindeni. Dupa 2 ani de la decesul Nennolinei, biografiile Ei au inceput sa circule si in afara Italiei. La 5 ani de la moartea Antoniettei Meo, Centrul National al Tineretului Feminin din Actiunea Catolica, prezidat atunci de Armida Barelli, s-a constituit promotor al cauzei de beatificare si canonizare a Nennolinei. La 22 aprilie 1968 s-a deschis etapa diacezana a procesului care s-a incheiat la 23 martie 1972. In luna mai a anului 1999, la Roma s-a constituit ”Asociatia Nennolina” care sustine procesul de beatificare si promoveaza studii, cercetari asupra vietii si gandirii Nennolinei.

La 17 decembrie 2007, Papa Benedict al XVI-lea a autorizat ”Congregatia pentru cauzele Sfintilor” sa promulge decrete care recunosc virtutile eroice pentru 8 servi ai lui Dumnezeu, care vor putea fi astfel ridicati la cinstea altarelor (intre acestia se numara si Antonietta Meo). Papa Benedict al XVI-lea a aprobat un decret prin care ii recunoaste Nennolinei virtutile eroice, ceea ce inseamna ca mai este necesara doar marturia a doua miracole pe care Antonietta le-a facut posibile, pentru a fi declarata Sfanta (unul dintre aceste miracole a fost deja acceptat de catre biserica). Daca va fi canonizata, Antonietta Meo va fi cea mai tanara sfanta din istoria bisericii catolice.

In anul 2007, Papa Benedict al XVI-lea a primit in audienta la Palatul Apostolic un grup de copii italieni din Asociatia Actiunea Catolica. In timpul dialogului cu acestia, pentru a reflecta asupra valorii marturiei crestine inca de la varste tinere, Papa Benedict al XVI-lea le-a propus exemplul Antoniettei Meo, care prin suferinta ei oferita lui Isus Hristos a stiut sa urmeze ”o cale rapida” spre sfintenie. Parabola existentiala foarte scurta dar extraordinara a Nennolinei a dominat audienta, Papa Benedict al XVI-lea adresandu-se copiilor astfel: ”Isus este strada care conduce la adevarata viata, viata care nu se termina niciodata. Este o strada deseori ingusta si in urcare, dar este intotdeauna minunata, ca o carare de munte: cu cat se urca mai sus, cu atat se pot admira panorame mai frumoase si mai intinse. (...) Important este sa nu ratacim, sa nu pierdem drumul, altminteri exista riscul de a sfarsi intr-o prapastie, de a ne pierde in padure. Dumnezeu s-a facut om pentru a ne arata calea si mai mult facandu-se Prunc, s-a facut El insusi calea. Urmati-L cu iubire tinand in fiecare zi mana voastra in mana Sa. (...) Sfintenia cunoaste un drum dar exista deja unii care au ajuns la tinta cu o viteza exceptionala, transformand drumul intr-o superstrada. Urmati-L pe Isus asemenea micutei venerabile Antonietta Meo, pe superstrada care duce la sfintenie. Existenta ei atat de simpla si in acelasi timp atat de importanta, demonstreaza ca sfintenia este pentru toate varstele: pentru copii si pentru tineri, pentru adulti si pentru cei varstnici. Fiecare anotimp al existentei noastre poate fi bun pentru a lua hotararea de a-L iubi pe Isus si de a-L urma cu fidelitate. In putinii ani, Nennolina a atins culmea desavarsirii crestine pe care toti suntem chemati sa urcam si a parcurs repede superstrada care conduce la Isus”. In cadrul aceluiasi dialog, Papa Benedict al XVI-lea a propus copiilor sa se gandeasca la Antonietta Meo ca la o prietena, ”un model din care sa va inspirati, intrucat speciale au fost speranta, iubirea si credinta Nennolinei”.

Din anul 1999, trupul Antoniettei Meo se odihneste in capela bisericii Santa Croce in Gerusaleme (in aceasta biserica Antonietta a fost botezata iar in cartierul din imprejurimile ei si-a petrecut copilaria). La mormantul Nennolinei se opresc zilnic, sute de pelerini din intreaga lume.


Langa capela Antoniettei Meo se afla o incapere ce pastreaza o parte din lucrurile ce i-au apartinut, alaturi de biografia sa (pe panouri sunt expuse fotografii ale Antonietei si cateva fotocopii ale scrisorilor sale).


Am scris doar cateva repere despre Nennolina. Am dorit ca prin aceste randuri sa va spun ca o persoana atat de speciala a existat si ca merita sa aprofundati lectura despre viata Antoniettei Meo.

Intr-o capela alaturata din aceeasi biserica se pastreaza relicvele patimii lui Hristos (degetul neputrezit al Apostolului Toma cu care acesta a atins rana lui Isus, fragmente din coloana de care Isus a fost legat si fragmente de piatra din grota de la Bethlehem, doi spini din coroana purtata de Isus, fragmente din crucea pe care Isus a fost rastignit, unul dintre piroanele care a strapuns trupul lui Isus, placuta din lemn reprezentand dovada condamnarii lui Isus de catre Pontius Pilatus pe care scrie in limbile latina, greaca si ebraica ”Isus din Nazareth regele”, bucati din crucea talharului rastignit alaturi de Isus).



Alaturi de ”Capela relicvelor” se afla o incapere unde este expusa o copie fidela a giulgiului lui Isus de la Torino (desfasurat) si Capela Sfintei Elena.


Daca din intamplare, treceti intr-o zi pe langa Basilica di Santa Croce in Gerusaleme din Roma, va rog sa intrati si sa vizitati comorile ei. Va fi o experienta de neuitat si o vizita pe care nu o veti uita niciodata. 

2 comentarii:

  1. Ce poveste trista,dar frumoasa in acelas timp!Sper ca data viitoare cind ajung la Roma sa vizitez si eu aceasta biserica :)

    Te pup,
    Dani

    RăspundețiȘtergere